Dezamagirea aduce odata cu ea frustrare, regrete si uneori chiar rani profunde. Pe masura ce crestem descoperim ca pana si persoana care nu trebuia sa te dezamageasca vreodata, probabil o va face.

E dureros cand esti dezamagit insa si mai dureros  este cand ai ajuns tu sa fii o dezamagire pentru tine si pentru altii… si cand se intampla asta esti tentat sa dai vina pe toti ceilalti mai putin pe tine.

Mi-am dorit de atatea ori sa schimb imprejurarile in care ma aflu dar am inteles ca Dumnezeu a ales sa ma schimbe pe mine in mijlocul imprejurarilor… ca uneori alege sa te umileasca ca sa poti sa cresti pe scara valorilor Lui, si mandria iti este calcata in picioare ca El sa poata fi mandru de schimbarile majore  din viata ta chiar daca lectia a fost usturatoare.

Am ales sa fiu eu la volanul vietii mele si am sfarsit cu multe rani pe suflet si trup in urma accidentelor provocate. M-am bazat pe fortele mele proprii, care s-au dovedit slabe, nesigure si trecatoare. 

Se pare ca vremurile noastre sunt bantuite de o maladie ciudata, o boala cronica ce vizeaza sufletul… valorile se schimba si adevarul este inlocuit cu minciuna, pasiunea cu placerea… si din pacate nu e un scenariu de film ci o realitate cu care ne confruntam fiecare dintre noi. Am adormit crezand ca toate astea sunt normale, o evolutie absolut obligatorie a societatii in care traim.

 Treji sau adormiti, in fata noastra se intinde eternitatea… si daca ne-am lasat cuprinsi de somn, ar trebui sa ne trezim!

Traiesti oriunde. Nu ai nevoie de atentie, de cuvinte, de lumina… esti solitar si stapan pe tine. Rezisti in desert sau padure tropicala… totusi preferi un mediu arid.

Orice esec te face mai puternic pentru ca ai radacini puternice. Aduci un plus de viata intr-o camera dand un aer exotic dar in acelasi timp misterios. Toti te zaresc dar putini au curajul sa te atinga. Multi te considera periculos pentru ca nu te cunosc…spinii iti pot fi inlaturati si totusi sa rezisti.

Un mic detaliu insa m-a ajutat sa inteleg totul: si cactusul are nevoie de apa…si cactusul infloreste.

“Subsemnata, va aduc la cunostinta hotararea irevocabila de a demisiona oficial din functia de ADULT pe care o detin acum abuziv.
Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.
Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.
Vreau sa fiu mandra de bmx-ul meu rosu, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.
Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.
Vreau sa stau intinsa la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-ma cu uimire de ce adultii nu fac la fel.
Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla.
Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.
Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.
Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.
M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.
Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.
Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate , care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.
Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?
Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa fiu pedepsita sa stau toata ziua in casa?
Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.
Vreau desene animate cu Donald Duck si Sandy Bell, navigand cu “Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.
Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericita!
Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta si citind “Coliba unchiului Tom”, ascunsa in cortul improvizat din paturi pe balcon.
Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de plata chiriei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masina pe care inca nu o am, asigurari de sanatate, impozitul pe oxigen, credit-carduri, casa neaspirata, muntele de haine necalcate si de frigiderul gol.
Va asigur ca nu o sa fiu pusa in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebata:
“Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.
Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Harap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane. Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu durerile de spate, kilogramele in plus, cearcane, medicamente scumpe si dinti de portelan.
Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.
Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate .Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MICA! “

Sursa Igu.ro- adaptare

“Laugh, and the world laughs with you;
Weep, and you weep alone.
For the sad old earth must borrow its mirth,
But has trouble enough of its own.
Sing, and the hills will answer;
Sigh, it is lost on the air.
The echoes bound to a joyful sound,
But shrink from voicing care.
Rejoice, and men will seek you;
Grieve, and they turn and go.
They want full measure of your pleasure,
But they do not need your woe.
Be glad, and your friends are many;
Be sad, and you lose them all.
There are none to decline your nectared wine,
But alone you must drink life’s gall.
Feast, and your halls are crowded;
Fast, and the world goes by.
Succeed and give, and it helps you live,
But no man can help you die.
There is room in the halls of pleasure
For a long and lordly train,
But one by one we must all file on
Through the narrow aisles of pain.”

by ella w.w.

Ai aparut ca un tigru infometat in padurea mintii mele. Te-ai asezat linistit in intunericul viselor mele si m-ai orbit cu dragostea inimii tale. Eram un suflet salbatic ce traia solitar intr-o visare necontrolabila insa tu m-ai readus cu picioarele pe pamant. Mi-ai spalat fata cu pacea zambetului tau si m-ai  culcat fiinta plapanda pe asternuturi albe cu miros de flori colorate. Nu creadeam vreodata ca poti primi mai mult decat poti visa.

trec zilele, risipim orele visand viata perfecta… insa realitatea este ca nu exista viata perfecta, partenerul perfect, seful perfect, copilul perfect, societatea perfecta.

noutate? nimic nu este perfect in lumea asta trecatoare! totul e goana dupa vant!

e trist ca ne multumim in a trai clipa fara sa ne gandim ca dincolo de toate exista ceva. de multe  ori incercam sa umplem acel ceva cu nimicuri, cu kitchuri si in loc sa ne simtim impliniti si fericiti, ne simtim la fel de goi si de nenorociti.

Fiecare dintre noi are un rost in lumea asta, nu am fost creati la intamplare, fiecare e unic si bucuria este ca tuturora ni s-a dat sansa sa alegem… si asta face diferenta!

vei lua de la viata ceea ce ceri, poti sa traiesti deasupra circumstantelor sau poti sa traiesti in ele.

tu decizi!

Am ridicat paharul si am gustat o picatura de nectar aromat iar restul l-am turnat in chiuveta plina cu vase murdare. E prea dulce pentru mine… acum beau apa filtrata si rareori ma rasfat cu un pahar de pepsi.

urasc dulcele… te imbolnaveste!

Ametita de mirosul de soc, ma catar pe scara vietii ca un trandafir ce tanjeste dupa raza de soare pentru a prinde culoare. Palesc in caldura zilei si astept cu nerabdare racoarea noptii.

Indraznesc sa imi deschid petalele insa bazaitul albinelor care imi dau tarcoale imi produce teama iar polenul de culoare galbuie se raspandeste in aer, producand alergii.

Smulsa din pamantul batatorit, am fost pusa intr-o vaza  prafuita, iar gandul ca ma voi usca si voi atarna pentru totdeauna pe un perete a ucis orice sansa de supravietuire. Spinii mi-au fost inlaturati  fara mila si ramasa fara aparare, ma ofilesc… secunda dupa secunda!

e tarziu. in noapte doar soaptele tale mai pot fi auzite, mierea mainilor tale mi-a indulcit odata inima amara de deznadejde. frenetic, zambesc la gandul ca , demult, te-am simtit atat de aproape de fiinta mea mica si nenorocita ,in chinuri de nimeni stiute sau banuite macar. mi-ai zambit… si acel gest a transformat un cactus bolnav si plapand intr-o floare fara nume, dar cu un miros puternic de speranta ca va primi apa de care are nevoie sa supravietuiasca…am invatat sa ma satur cu roua diminetii pentru ca soarele ucigas de data asta sa imi dea viata, nu sa ma distruga.

un necunoscut, asta ai fost, un butuc de care m-am sprijinit pana aveam sa prind  din nou radacini in pamant bun.

Te chem fara cuvinte, te simt fara atingeri. Imi tresare inima si-mi plange trupul. Intrezaresc printre nori freamatul apusul de soare si aud geamatul noptii. Ascult glasul stelelor iar licarirea lor imi orbeste vazul limitat de spatiul inchis in care sunt ferecata. In pustiul strazii se aude scartaitul franelor, amortite de obisnuitul drum parcurs zilnic. Blocurile vibreaza iar tencuiala veche se desprinde ca o pojghita lasand la vedere roseata caramizilor scorojite.