Nu-i în zadar un plâns durut,
Vărsate lacrimi peste stâncă,
În strâns şuvoi, în nevăzut,
Prin crăpături să ajungă-n stâncă.
Le-aşteaptă brazda cea de rod,
Le-aşteaptă firul ce-l va strânge
Şi-l va rodi în alt norod,
Ce sus pe stâncă iar va plânge.
Durerea, când e din prea plin,
Când e din inimi de iubire,
Va naşte iar în cei ce vin
Acelaşi dor spre curăţire.
Când lacrimi se ivesc în ochi
Şi când în suflet cad suspine
Nu dispera şi nu te opri
Atâţia alţii depind de tine !
by Daniel Branzei
Advertisement
